Că o posezi nu-i singura mea jale
Cu toate c-am iubit-o cât de cât;
Că ești al ei e marea supărare,
O pierdere ce doare mult mai mult.
Tâlhari de-amor, de-aceea vă iert eu:
Tu c-o dorești, știind că-mi este dragă;
Ea că mă-nșeală, tot de dragul meu,
Lăsându-l pe-al meu prieten să o aibă.
Dacă te pierd, iubita mea câștigă,
Pierzând-o, a găsit-o-al meu amic,
Pe amândoi îi pierd la o adică,
Iar ei, de dragul meu, m-au răstignit.
Dar iată, suntem unul, el cu mine;
Perfect! Atunci ea doar la mine ține.
Sensul versurilor
Sonetul explorează complexitatea trădării în relații, unde naratorul este rănit nu doar de pierderea iubitei, ci și de faptul că aceasta a ajuns în brațele unui prieten. El încearcă să găsească o consolare, sugerând o unitate între el și prieten, dar tonul general rămâne unul de suferință și acceptare stoică a situației.