De ce mi-e versul fără strălucire,
Mereu acelaşi şi nemlădiat?
De ce nu prind c-o singură privire
Podoabe noi într-un mănunchi curat?
De ce scriu ce-am mai scris şi fantezia
În nobila ei zdreanţă mi-o păstrez?
Ca numele-mi să-l spună poezia
Dezvăluind origine şi crez?
Iubirea mea, în versul meu fierbinte
De tine şi de dragoste ascult;
Îmbrac cuvinte noi în vechi veşminte
Şi irosesc ce-i irosit de mult.
Cum reînvie soarele apus
Şi dragostea mea spune ce s-a spus!
Sensul versurilor
Sonetul explorează teama poetului de a nu mai fi original, de a se repeta în creațiile sale. Cu toate acestea, el găsește consolare în iubire, care devine sursa sa constantă de inspirație, chiar dacă exprimată prin cuvinte vechi.
