Acelor părți, care se văd la tine,
Din ce-i perfect nimic nu le lipsește,
Voci iubitoare te vorbesc de bine,
Ești lăudat și de dușmani, firește.
Așa ești prețuit, pe dinafară;
Dar cei care ți-au dat ce ți se cade
Lauda în contrariu o schimbară,
Văzând, decât văd ochii, mai departe.
Adâncul prea frumoasei tale minți
Privindu-l, te măsoară după fapte;
Apoi în gând, (deși-n priviri cuminți),
Dau florii tale-un iz de ierburi moarte.
Căci faptele, conforme de nu sunt
Cu rangul tău, devii un om de rând.
Sensul versurilor
Sonetul explorează discrepanța dintre percepția publică și realitatea interioară a unei persoane. Deși admirată la exterior, acțiunile sale sunt judecate aspru, dezvăluind o lipsă de conformitate cu standardele așteptate și ducând la o diminuare a valorii sale reale.