Mi-ar folosi să stau cu demnitate
Sub baldachin, să onorez serbări,
Ori să clădesc pentru eternitate
Ceva sortit totalei ruinări?
Nu i-am văzut vânând doar aparența
Pe cei ce pierd chiar tot în goana lor
După plăceri, disprețuind esența,
Bieți bogătași, privind pierduți în gol?
Nu, lasă-mă să-ți fiu eu credincios,
Primește darul meu, din sărăcie,
Care nu-i nici murdar, nici mincinos,
E-un dar mutual, ce mi-l întorci tu mie.
Piei, martor fals! Un suflet devotat
Nu-i sub puterea ta, chiar acuzat.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema devotamentului sincer și a preferinței pentru esență în locul aparențelor. Vorbitorul refuză să se implice în căutarea de plăceri efemere și a bogăției, alegând în schimb să ofere un devotament sincer, care este reciproc și valoros. El își declară loialitatea și rezistența în fața acuzațiilor false.
