Iubirea mea de-ar fi copil de rege,
Ar fi pripasul soartei, slujitor
Iubit de timp sau frânt de aspra-i lege,
Boz între bozi sau floare între flori.
Dar nu-i, căci ea e mai presus de toate,
De fastul sclipitor și n-o lovește
Cârtirea josniciei prea plecate
De-a cărei modă timpu-i prins ca-n clește.
Politica, această rătăcire,
N-o sperie cu ițele-i de-un ceas ;
Iubirea-i singură-n desăvârșire
Și pururi neschimbată mi-a rămas.
Nebunii timpului îmi sunt chezașii :
Mor ca martiri, trăind ca ucigașii!
Sensul versurilor
Sonetul explorează atemporalitatea și puritatea iubirii, contrastând-o cu efemeritatea și corupția politicii. Iubirea adevărată transcende influențele vremurilor și rămâne neschimbată, sfidând nebuniile și capriciile lumii.