A fost o iarnă cât m-am despărțit
De tine, care faci anul plăcut!
Ce frig mi-a fost, lumina a pălit,
Ca un bătrân Decembrie-a părut!
Și totuși era vară, iar apoi,
Venit-a toamna cu un rod bogat,
Cum poartă-n pântec, gâfâind greoi,
O văduvă când soțul i-a plecat.
Belșugul însă, mi s-a năzărit
Că-i o nădejde de orfan sărac,
Căci vara are mult de oferit,
Dar tu nu ești și păsările tac.
Sau uneori în cântec mai jelesc,
Că vine iarna, frunzele pălesc.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă dorul profund resimțit în absența persoanei iubite, comparând această absență cu o iarnă lungă și grea. Chiar și în mijlocul abundenței naturii, lipsește bucuria și armonia, deoarece prezența persoanei dragi este esențială pentru a da sens frumuseții din jur.