Adio! Ești prea scump să te dețin
Și îți cam știi valoarea, negreșit,
De obligații ești scutit deplin;
Contracte, legăminte, s-au sfârșit.
Căci cum să te posed când nu te dai?
Și cum să merit aste bogății?
Pentru așa un dar, motiv nu ai,
Acest hatâr nu se va consfinți.
Când nu-ți știai valoarea mi te-ai dat,
Ori poate că m-ai judecat greșit;
Mărețul dar, căci tu te-ai înșelat,
Se-ntoarce acasă, bine-ai chibzuit.
Cât te-am avut, a fost ca într-un vis,
În somn sunt rege, treaz sunt un proscris.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă durerea despărțirii și recunoașterea valorii inestimabile a persoanei iubite. Vorbitorul realizează că nu merită un asemenea dar și acceptă pierderea, comparând starea de vis cu realitatea dură a singurătății.