Când numai eu la tine-am apelat,
Doar în poemul meu ai strălucit;
Dar astăzi, tot ce scriu e demodat,
Iar Muza mea pe altul l-a îndrăgit.
Eu știu, iubite scump, că tema ta
Are nevoie de un alt poet,
Însă oricât de mult ar inventa
Îți dă-napoi ce ți-a sustras discret.
Îți dă virtute, un cuvânt furat
Din cum te porți; și frumusețe ia
Din obrăjorul tău, el n-a creat,
Orice însușire tu o ai deja.
Pentru ce-a spus să nu îi mulțumești,
Că-n loc să iei, ești pus ca să plătești.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă sentimentele unui poet care simte că și-a pierdut inspirația în favoarea altuia, dar recunoaște că subiectul său de admirație posedă deja toate calitățile pe care noul poet încearcă să le descrie. Poetul inițial sugerează că laudele noului poet sunt inutile, deoarece nu adaugă nimic valorii intrinseci a subiectului.