Oglinda îți arată-al tău declin,
Pe ceas vezi cum minutele se duc;
Colile albe gândurile-ți țin,
Iar prin această carte te educ.
Și-acele riduri ce-au săpat viclean,
De gura de mormânt ți-au amintit,
Iar umbra care trece pe cadran
E timpul hoț mergând spre infinit.
Deci ce în amintiri nu poți păstra
Așterne pe aceste albe foi
Și-acei copii născuți de mintea ta
Vor deveni cândva tovarăși noi.
La toate-acestea des dacă privești,
Profiți din plin și cartea-mbogățești.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema trecerii timpului și a inevitabilității îmbătrânirii. Îndeamnă la consemnarea amintirilor și a gândurilor pentru a le păstra vii și a le transforma în companioni de nădejde.