O! Ce-i frumos ne pare mai frumos
De adevăr când e împodobit,
Şi-un trandafir e mult mai arătos
Când de parfumul lui e însoţit.
Căci floarea de măceş are culori,
Ca trandafirul cu miros plăcut,
Dar briza verii, când o mişcă-n zori
Dă la iveală chipu-i prefăcut.
Splendoarea ei e doar un biet decor,
Nu e curtată, va pieri treptat;
Murind, nu are parte de onor
Ca trandafirul care-i distilat.
La fel şi tu, azi tânăr, mâine şters,
Dar eu îţi distilez esenţa-n vers.
Sensul versurilor
Sonetul explorează diferența dintre frumusețea autentică și cea falsă, comparând un trandafir cu o floare de măceș. Poetul sugerează că adevărata valoare constă în esența interioară, pe care el o va imortaliza în versuri.