Cată-n oglindă chipul ce-l zărești
Din el un altul trebuie să apară;
Dar dacă tu refuzi să-l primenești
Înșeli o mamă, umilești o țară.
Căci care pântec mândru, fără rod,
N-ar vrea să-i pui sămânța în pământ
Și ce bărbat nu și-ar dori un plod
Doar pentru-a fi un egoist mormânt?
Ești o oglindă pentru mama ta,
Căci tinerețea-și vede negreșit;
La fel și tu, când riduri vei avea,
Vârsta de aur vei privi uimit.
Dar când trăiești și nu ai procreat,
Atunci mori singur și de toți uitat.
Sensul versurilor
Sonetul explorează ideea de moștenire și procreere, argumentând că refuzul de a avea copii este un act egoist care înșală generațiile viitoare și duce la uitare. Piesa subliniază importanța perpetuării vieții și a lăsării unei amprente în lume.