Cum poți să spui că nu te îndrăgesc
Când partea-ți iau chiar împotriva mea?
Gândind la tine, nu mă asupresc
Ca un tiran, căci inima te vrea?
Al tău vrăjmaș nu este-al meu amic,
La cin’ te-ncrunți, pe-acela nu îl chem,
Nu vezi că-n contra mea eu mă ridic
Când mă privești cu ochi sever, și gem?
Ce har am eu, atât de drag și pur,
Care-i prea mândru pentru a-ți servi,
Când ce-am mai bun iubește-al tău cusur
Și-mi poruncești cu ochii tăi cei vii?
Urăște-mă, iubito, c-am simțit,
Iubești pe cei ce văd, eu sunt orbit.
Sensul versurilor
Sonetul explorează paradoxul iubirii necondiționate și devotamentul absolut față de persoana iubită, chiar și atunci când aceasta îl tratează cu asprime. Vorbitorul își recunoaște orbirea față de defectele persoanei iubite și acceptă chiar și ura acesteia, preferând să fie urât decât să nu iubească.