Trândavă Muză, ce-o să faci știind
C-ai neglijat frumosul cel real?
Frumos, real, de-al meu iubit depind,
La fel și tu, și ești fără egal.
Răspunde, Muză, poate n-o să zici,
„Să colorez realul nu mă-ndur,
Și cu penelul, ce-i frumos nu strici”,
Dar oare ce-i desăvârșit e pur?
Că e perfect, nu scoți niciun cuvânt?
Tăcerea să n-o aperi, căci tu poți
Să-l ții în viață, chiar de-i în mormânt,
Și-n vremuri noi să îl cinstească toți.
Fă-ți datoria, Muză; ți-arăt cum
Să-l faci s-arate veșnic ca și-acum.
Sensul versurilor
Sonetul explorează puterea artei (reprezentată de Muză) de a imortaliza frumusețea și iubirea. Poetul îndeamnă Muza să-și facă datoria și să păstreze vie amintirea iubitului, chiar și dincolo de moarte.