Unde ești, Muză, cât timp a trecut
De când ai cam uitat să îmi vorbești?
Ai inspirat vreun cântec decăzut,
În teme depravate te smintesti?
Vino-napoi și spală-al tău păcat,
Ca să înalți din nou versul frumos;
Cântă-n urechea ce te-a respectat
Și dă puteri condeiului sfios.
Hai Muză, sus, privește-l pe iubit
Și dacă Timpul chipul i-a ridat,
Satirizează ce l-a prigonit,
Hulește Timpul care l-a prădat.
Dă-i faimă mare celui ce mi-e drag
Să-nvingă coasa Timpului pribeag.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă o chemare către muză pentru a reveni și a inspira din nou. Vorbește despre trecerea timpului și dorința de a eterniza frumusețea prin artă, învingând astfel efectele distructive ale timpului.