Sfioasă, sfioasă,
Sfioasă dorului meu,
Se mișcă la para focului
Cu gândul departe.
Aduce talerele
Și le așează la rând –
Într-un ostrov pe ape
Cu ea o să merg.
Aduce lumânările
Și luminează odaia cu perdele lungi,
Sfioasă pe pragul ușii
Sfioasă în întuneric.
Sfioasă ca un iepure de casă,
Gata de ajutor și sfioasă –
Într-un ostrov de ape,
Cu ea o să merg.
Sensul versurilor
Piesa descrie o persoană timidă, plină de dor, surprinsă în gesturi simple, casnice. Evocă un sentiment de intimitate și nostalgie, sugerând o legătură profundă și un refugiu într-o lume interioară.