Un muscoi, plin de plăcere,
S-opri pe-un fagure de miere,
Își înmuie cu lăcomie
Năsucul în dulcegărie.
Când termină de savurat
El aripa și-a scuturat
Și vru să-și ieie zborul,
Dar îl luă fiorul
Când observă înspăimântat
Că-n miere-i prins piciorul.
Când sta durerea să îl frângă
Muscoiul începu să plângă:
– Ah, cerule! Te rog mă scoate
Din dulcea mea captivitate.
Un bun amic îl observă,
Spuse: – Da, da.. și suspină..
Sensul versurilor
Un muscoi, atras de plăcerea mierii, devine captiv și se căiește. Morala este despre consecințele lăcomiei și importanța moderației.