Walt Whitman – Kossabone Bătrânul Lup de Mare

Înrudit după mamă cu mine, de
foarte departe,
Era Kossabone, bătrânul Lup de Mare, și vă voi
povesti cum a murit:
(Toată viața fusese pe mare – avea pe-atunci
aproape nouăzeci de ani și trăia la
nepoata lui măritată, la Jenny –
Casa lor era sus, pe-o colină, cu vederea la golf, către
cap, peste istm, până-n zare);
Ani și ani deprinsese să stea după masă și serile
într-un fotoliu, la geam
(Ședea câteodată acolo cât era ziua de mare),
Și se uita la corăbii cum vin și cum pleacă, vorbind
cu el însuși –
Așa l-a prins ceasul din urmă:
O dată, un bric se lupta cu talazul de țărm, multă
vreme respins de curenții potrivnici,
din greu se lupta și zadarnic;
Hăt-târziu, la căderea nopții, prinzând briza cea
bună, de larg,
Pânzele toate și-ntinde, cârma o-ntoarce de-a dreptul
spre zare și mândru și-mplântă etrava-n
tenebre. Iar el, tot privindu-l, exclamă:
„E liber – da, iată-l la drum!”
– Acestea i-au fost ultimele vorbe – Când
Jenny a intrat la el, sta tot acolo, mort,
cu ochii-n zare:
Kossabone din Olanda, bătrânul Lup de Mare, înrudit
după mamă cu mine, de foarte departe.