E cineva fericit când se naște?
Mă grăbesc să-i informez și pe el și pe ea
că la fel de fericit e unul care moare
și eu știu asta.
Eu trec pragul morții cu cel care pleacă
și-l trec înapoi cu noul născut la prima scăldătoare,
eu nu-s doar acela cuprins între pălărie și ghete,
Și observ felurite lucruri, nu-s două la fel
și fiecare-i bun în felul său,
Pământu-i bun și bunele stele și toate
cele bune din sateliții lor.
Eu nu sunt pământ, nici satelit al
vreunui pământ,
Eu sunt ortacul și tovarășul neamurilor
toate la fel de nepătrunse și nemuritoare ca mine,
(Ele nu știu cât sunt, dar eu știu.).
Fiecare soi e pentru sine și-al său, pentru mine
și-ai mei sunt masculinul și femininul,
Pentru mine sunt cei ce-au fost băieți
și iubesc femei,
Pentru mine bărbatul semeț care simte
cât de tare ustură rana insultei,
Pentru mine ibovnica și fata bătrână,
pentru mine mamele și mamele mamelor,
Pentru mine buzele care-au surâs și ochii
care au plâns,
Pentru mine copiii și cei ce fac copii.
Dezbrăcați-vă! nu sunteți vinovați în ochii mei,
nici disprețuiți, nici dați la rebut,
Văd și prin mătase și prin bumbac
dacă sunteți voi sau nu sunteți,
Vă dau târcoale, tenace, neobosit și receptiv,
și nu mă pot smulge de-aici.
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclul vieții și moartea, subliniind acceptarea tuturor formelor de existență. Vorbitorul se identifică cu fiecare aspect al umanității, de la naștere la moarte, și celebrează diversitatea și experiențele umane.