Cred că firul de iarbă nu este mai
neînsemnat decât ziua stelară.
Și furnica-i la fel de perfectă, și un fir de nisip, sau
un ou de pitulice,
Și brotăcelul e o capodoperă comparabilă cu cele
mai mari,
Și rugii murelor ar putea-mpodobi saloanele
cerurilor
Și încheieturile degetelor mele fac de rușine orișice
mecanică
Și boul care rumegă cu grumazul în jos întrece
orice statuie,
Și un șoricel e un miracol e un miracol ce poate convinge
sextilioane de necredincioși.
Recunosc întrupate în mine gneiss, cărbune, mușchi
cu lungi filamente, fructe, grâne, rădăcini
bune de mâncat,
Ca un zid tencuit, sunt de sus până jos căptușit cu
patrupede și păsări,
Dintre acestea multora le-am luat-o înainte din
pricini știute;
Dar mi-l amintesc pe acela pe care-l doresc.
În zadar fug, ori se înspăimântă,
În zadar rocile plutoniene își împroașcă străvechea
văpaie ca să nu m-apropii,
În zadar mastodontul se refugiază sub pulberea
oaselor sale,
Zadarnic stau lucrurile la sute de leghe distanță
și iau forme multiple,
Zadarnic oceanul se-afundă-n genunea-i și marii
lui monștri se-ascund în adânc,
Zadarnic șoimanul se-adăpostește-n văzduhuri,
Zadarnic șarpele se strecoară printre iederi
și trunchiuri căzute,
Zadarnic elanul se-afundă-n păduri neumblate,
Zadarnic pinguinul cu ciocul tăios se trage spre
nordul extrem, în Labrador
Eu îl urmez fără preget, mă cațăr până la cuibul
din fisura falezei.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura profundă dintre sine și natură, celebrând perfecțiunea în toate formele de viață. Vorbitorul își exprimă determinarea de a urmări ceva dorit, depășind orice obstacol.