A fi, în orice formă, asta ce-i?
(Jur-împrejur tot mergem cu toții
spre unde-am pornit.)
Dacă nimic nu s-ar fi dezvoltat, bătrâna scoică
închisă-n pielea-i țeapănă era de-ajuns.
Cochilia mea nu-i țeapănă,
Pe-ntregu-mi înveliș am conductori atenți
când trec sau mă opresc,
Ei prind orice lucru și-l duc prin mine
viu-nevătămat.
Abia mă mișc cu degetele pipăi și mă simt
atins de fericire,
Persoana mea venind cu-a altcuiva-n contact
e dincolo de tot ce pot răbda.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura existenței și a percepției. Vorbitorul reflectă asupra importanței experiențelor și a conexiunilor umane, sugerând că acestea depășesc limitele individuale.