Sunt poetul Trupului și sunt poetul Sufletului,
În mine se-ntâlnesc plăcerile paradisului,
cu suferințele infernului,
Pe cele dintâi le grefez și le cresc în mine,
pe celelalte le traduc într-o limbă nouă.
Sunt poetul femeii la fel cum sunt al bărbatului
Și spun că este măreț deopotrivă
a fi femeie și a fi bărbat.
Și spun că nu e nimic mai măreț
decât mama bărbaților.
Cânt cântecul expansiunii și al mândriei,
Destul lăsat-am capul în jos și destul
ne-am rugat,
Eu arăt că dimensiunea măreției e numai dezvoltare.
I-ai lăsat în urmă pe ceilalți? Ești Președinte?
E un fleac, oricare din urmă poate să vină
și să-ți treacă înainte.
Eu sunt cel ce se preumblă cu dulcea noapte adâncă
Și-nvăluit în ea pe jumătate, un strigăt lansez
către pământ și către mare.
Strânge-mă tare noapte la sânul tău gol, strânge-mă
noapte magnetică și hrănitoare!
Noapte a vânturilor de miazăzi –
noapte a marilor astre!
Noapte care-mi faci semne pe tăcute,
Nebună și goală noapte de vară.
Zâmbește, o, pământ voluptuos cu rece suflare!
Pământ al arborilor somnolenți și vaporoși!
Pământ al soarelui asfințit – pământ al munților
cu ceața în creștet!
Pământ al lunii pline prelinse ca sticla topită
cu pete albăstrii!
Pământ care tivești cu marmură de umbre și lumini
apele fluviului!
Pământ al norilor de cenușă risipindu-se-n strălucire
de dragul meu!.
Pământ cu cotul îndoit la orizont –
pământ îmbogățit de bobocii mărului înflorit!
Zâmbește, îți vin îndrăgostiții.
Risipitorule, mi-ai dat dragoste – iată, pentru ce
eu însumi îți aduc prinos de dragoste!
O negrăit de pătimașă dragoste.
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste față de sine, natură și viață. Vorbitorul se prezintă ca un poet al trupului și al sufletului, celebrând frumusețea și complexitatea existenței.