Vladimir Maiakovski – Să Dea Socoteală

Tobe războinice-n lume dau sfoară.
Zăngăne arme să-nceapă măcel.
Rob după rob,
În fiece țară
e spintecat de oțel.
Dar de ce –
foame, frig,
viață grea,
și-opărită cu sânge lumea-și poartă jelania?
Doar pentru că
undeva,
cineva,
vrea și Albania.
Omul pe oameni îi mușcă-nrăit,
lumea se năruie ca o baracă,
dar pentru că
prin Bosfor,
gratuit,
vase străine să treacă.
Ciuntit
văd pământul
ca un trunchi fără brațe,
strivit ca omidă,
gemând că dihania,
dar pentru ca
cineva
să înhațe
Mesopotamia.
În numele cui, stăvilarul puhoaielor
l-a spart ăst cizmoi, bădăranul?
Dumnezeu?
Libertatea-i stăpânul
războaielor?
Banul!
Când,
tu frunziș de pe creanga lor goală,
tu mugurul bun, tu altoiul,
când ai să-i chemi să dea socoteală:
De ce războiul?.
1917
___
Ordin de zi pe armata artei.
Tîndălească bătrînele boaite.
Tîndăleala le roade.
Pe baricadele inimii, haide,
tovarăși!
Pe baricade..
Comuniștii nu-și lasă unghere
și punți de retragere.
Futuriști, viitorul vă cere
salturi mai agere!
N-ajung locomotivele, smulge-le
iureș zvîcnind ca din tun.
Dacă în cântec nu huruie fulgere,
curentul electric la ce mai e bun?
Inima știu cum vă bubuie vouă;
gîfîie,
fluieră ca
Locomotivele serie nouă –
R,
Șa,
Șcia.
N-ajung vipuști colorate,
nici soviete de deputați:
ca să pornească armate,
armatelor marșuri le dați!
Tobe, prin geamuri,
cu căngile trage-le,
pe străzi du pianul,
să sune du-l,
dar să se-audă în huiete agere
tunetul.
Degeaba trudești în uzine,
Degeaba-n funingine zaci,
dacă holbezi
la fasturi străine
ochii buimaci.
Zvîrliți vechiturile proaste.
Adevăruri-gunoaie-s cu lăzile.
Piețele – sînt palatele noastre.
Peneluri – străzile.
Filele vremii
desfăcînd din peceți,
tu revoluției glorie adă..
Futuriști, toboșari și poeți,
ieșiți în stradă!.
1918
___
Poetul muncitor.
Se-aruncă poetului vorbe care nu-i plac:
„La strung te-aș proba!
Ce-i versul?
Un fleac!
La muncă – ești gingaș mata! “
Dar, poate
și eu
La muncă mă-nham
cu dragoste, fără reproșuri.
Și eu sînt o fabrică.
Doar coșuri nu am.
Și poate-i mai greu
fără coșuri.
Știu,
nu vi-s dragi frazele mari.
Tăiați la stejari, munciți cu îndemn.
Dar noi
nu sîntem oare tîmplari
și sculptori de capete-adesea de lemn?.
E lucru de cinste-n năvod să prinzi pești.
Nu-i rău
cînd nisetri sînt rodul!
Dar și truda poeților
e drept s-o cinstești –
nu pești, inimi vii trag ei cu năvodul.
E greu cînd – șerpi roșii țîșnind din furnal –
metalele-n șuier încep să cutreiere.
Dar nu stăm nici noi
ca trîntori pe-un mal!
Cu rașpelul limbii, șlefuim creiere.
Poetu-i mai mare –
ori tehnicianul
ce lumii i-aduce belșuguri și spor?
Amîndoi.
Inimile sînt și ele motoare. Sufletul e și el un motor.
Egali și tovarăși,
același ni-i gândul –
proletari, trup și suflet, care pot să se-ncumete
numai ei, împreună
înfrumusețîndu-l,
să urnească pămîntul în marșuri și tunete.
Cu diguri opri-vom furtuna flecară.
La treabă!
De-ajuns cu oratorii,
adio!
Afară palavragii,
la moară
vorbăreții care mai bat apa-n piuă!.
1918
___
Marșul pe stângul.
În marșuri mulțimea să treacă!
Prea vîntură vorbele boabe de mazăre..
Clănțăii
să tacă!
Aveți cuvîntul,
tovarășe „Mausere“
În legile de la Adam
mai crede vreunul, nătîngul?
Mîrțoaga istoriei vom pune-o în ham.
Stîng,
stîng,
stângul!.
Porniți ca vîntul,
Bluze albastre!
V-așteaptă oceanele
în canonadă.
Au ruginit oare cuirasatele noastre
în radă?
Cînd leul britanic întruna
mă mîrîie,
nu, n-o să gîngur.
Nu poate fi învinsă comuna.
Stîng,
stîng,
stângul!.
Trec prin munții mîhnirilor
oameni,
spre platou-nsorit, uriaș,
peste-o lume de molimi,
și tărîmuri de foame,
trec milioanele-n marș.
Ne-mpresură focul, urgia?
Împreună cu voi, și potopul înfrîngu-l!
Nu poate fi învinsă Rusia.
Stîng,
stîng,
stângul!.
Ochi-vulturesc, te deschide înaltului!
La sirenele vechi, noi n-avem urechi.
Strîngeți,
voi degete, -ale proletariatului,
gîtlejul orînduirilor vechi!
Dați bolta deoparte cu pieptul!
Cu steaguri să-i umpleți adîncul!
Cine pornește cu dreptul?
Stîng,
stîng,
stângul!.
1918
___
Marșul comsomolistului.
Comsomolist, în pas cadențat!
Umăr la umăr te-adună!
Calcă, tovarășe, mai apăsat.
Marș al nostru, răsună!.
Uncheșului, muzica noastră-i e grea,
a cobe răsune-i.
În tinere rînduri, noi vom intra
în amiaza comunei.
Cine din voi pleacă fruntea și cui?
Dă-i minții un ghiont mai departe.
Pentru noi taină nu-i,
în nici o grosime de carte.
Nu tot ce e vechi este mort.
Cît cepele, ochii la pîndă!
Fă-ți mușchii puternici prin sport!
Fii gata de trîntă.
Înoată prin cifre, ca peștele-n mare!
E muncă-orice zi.
Tu-nvață o muncă, oricare.
Sînt mii meserii.
Iar după ce gata sînt toate,
fii vesel, să rîzi nu e rău.
Și nu zic să rîzi pe-nfundate!
Să crape și pietrele de hohotul tău.
Se poate c-al anilor zbor
să-l ia, între vulturi, pe tata.
Ești gata să fii un nou luptător?
Fii gata! Fii gata!.
Și tu, care ții privirea in jos,
ridic-o! Drept umărul ține-l!
Tovarășe, vino voios
între tineri!.
Comsomolist, în pas cadențat!
Umăr la umăr te-adună.
Calcă, tovarășe, mai apăsat.
Marș al nostru, răsună!.
1923
___
Tînăra gardă.
Globul rotească-se-ntruna,
Apele curgă cuminte.
Tînără gardă, tu, una,
Goană, galop, înainte!
Viața la pas nu ne place.
Steagul în ropote du-l!
Tineret, milioane, s-atace.
‘Nainte! Și tot nu-i destul.
Regimente! Pe cărți! În întreceri!
Frămîntînd slove noi, nesătul,
să semeni idei, să le seceri..
‘Nainte! Și tot nu-i destul.
Ia cu-asalt piscul cel mai înalt,
subsuoară să-l duci ca pe-un sul.
Să-ți freamăte sufletul cald,
mai aprig! Și tot nu-i destul.
Universul – covor sau scrînciob –
De stelele-molii mi-l scutură tare!
Și poruncă dă-ntregului glob:
mai la stînga să zboare!.
1923
___
Apucați viitorul de chică.
Viitorul, el singur, o să vină prea-ncet.
Să-l aducem mai iute nu strică.
Prinde-l, dar, de urechi, tineret!
Pionierule, apucă-l de chică!
Nu-i crăiasa din basme comuna,
să visezi nopți de-a rîndul la ea.
Tu socoate, gîndește-te-ntruna,
și nici faptele mici nu uita.
Comunismul nu-i numai pămîntul,
numai munca din fabrici.. E la masă, aci,
și-n familia ta și-ntre-ai tăi, învățîndu-l
și-n viața de fiece zi.
Pot mitralierele frontul să-l țină,
războiul nu doar la atît se rezumă.
Nici problema căminului nu ni-i străină:
nici cu ea nu-i de glumă.
Cel care în silă răspunde la toate,
bîrîind toată ziua, scîrțîind fără spor,
cel care sucombă-n cîntări leșinate,
acela nu știe ce e viitor.
Problema căminului cine nu-și pune
se culcă-ntre flori de hîrtie;
la poarta vieții de mîine-o să sune
zadarnic. Nu-l știe.
O șubă-i și vremea – de-o ții în odaie –
mîncată de molia felului vieții..
Tu scutură-i vremii-nvechitele straie
și, tînăr, fii steag tinereții!.
1925
___
La ordinea zilei.
La voi, tineret, ni-i speranță și gând –
la voi, ce zidiți viitorul,
din trai fără noimă un cîntec făcînd,
dînd boarfelor vechi cu piciorul!
E greu, după ani, tot să-noți în puhoi –
zdruncinați or fi mulți de-ncordare avană.
Felul traiului ăsta mustind de noroi
l-acoperă lintița cotidiană.
Gelozii te mai tulbură – și te scuzi: că ești om! –
te mai țin ca pe jar răfuieli și ponoase:
ba ades, c-un pistol, c-un pumnal rezolvăm
disputele noastre-amoroase.
Nu așa! Dacă vezi că rugina-i stăpîna
peste dragostea voastră și sfîrșitul că vine,
n-ai decît: strînge dinții, dar ei strînge-i mîna,
spunîndu-i: – Cu bine!
Cîți nu visează: „O căsuță aș vrea!
Și-o grădiniță, să mă desfete!
Și cufere pline și camera mea
și portrețelul meu pe perete. “
Fericire e asta? – Ba un vis de hălpău!
Fiți una cu clasa, voi inimi fierbinți!
Comuna înseamnă: ce-i al meu e și-al tău,
scăzînd, evident, periuța de dinți.
Oare tot ca-n trecut, bucuroși cînd e cazul,
sau cînd, tot ca-n trecut, facem fiere,
să-necăm în trăscău tot necazul –
bucuria, în bere?
Tu, cîntece nu băuturi să-mi aduci!
Talazuri de cîntece în bolți să se spargă!
Mai spumoase ca berea și ca vinul mai dulci,
la inimă cîntecele-astea să meargă.
Le-i fi tuturor, că muncești, pildă fii-le-i,
dar veșnic să ai Comuna în față!
Aceasta-i problema la ordinea zilei:
modul de viață.
1926
___
Ei și!.
Desface ochi cît banița
Gazeta.. Parcă mușcă.
Ne mai împroașcă granița
miros de praf de pușcă.
Aceste știri, cu miile,
ne-nvață în furtună.
Ni-s bune bucuriile,
tristețea nu e bună.
Furtunile istoriei,
oceanul cît l-or bate,
cu vasele victoriei
le-om spinteca pe toate.
1927
___
Sîntem scriitori.
În stimă-altădată erau numai genii.
Mulțimea ce poate să-ți dea pentru vis?
De pildă îl văd pe Turgheniev
sosind la Paris.
Cătîndu-și ospețele și desfătările
în societatea – zisă înaltă,
el, scriitorul cu „depărtările“,
gîndea la zăpezile de altădată.
De la moșie veneau bani frumoși.
Creioane, cu metri, consumînd – rob simțirii –
dumnealui suspina :„Ce frumoși,
ce proaspeți erau trandafirii! “
Astăzi așa
nu mai merge să scrii.
Scriitorul își ia
fapte vii.
Scrie, știind ce anume.
Știe eroii ce-i sînt și ce fac.
Dacă-i un om, spune-i pe nume,
De-i coropișniță, vîr-o în ac!
Nu flecăreli, nu distracție cată,
ci comunismul apropiat.
Un singur lucru vrea fruntea înaltă:
să scrie simplu și-adevărat.
Articolul e cartușieră.
Versul cartuș.
Noi tragem la ziar, nu-n romane-galeră,
în neisprăviți, în dușmani, în intruși.
Romanele – cu stațiuni balneare perechi! –
a odihnă adie, a scînteie nu scapără..
Ziaristul, procuror a tot ce e vechi,
construcția noului apără.
Eu, ziaristul, fiindcă munca-mi respect,
în așa fel aș scrie – în presa întreagă –
încît la mine-n fereastră direct,
dușmanul să tragă.
Iar celui pe care proza roză-l îmbie
să fîlfîie aripi prin meleaguri și sfere,
n-au decît să-i cultive trandafiri de hîrtie
revistele-sere.
La ziare să scrieți! Nu zic cartea că-i rea,
dar eu cu ziarul mă simt pe măsură..
Iar arta lor pură, o fi artă sadea,
la horticultură cu ea!.
1928
___
Secretul tinereții.
„Tineretul“ nu-înseamnă cei care
prin poiene dosite socot că
rostul lor e – în urlete asurzitoare –
să-și clătească gîtlejul cu votcă.
„Tineretul“ nu-înseamnă cei care
vor pocite veșminte să poarte,
primăvara, în nopțile clare,
bătînd bulevarde..
Nu, nu-nseamnă că-s tineri acești
maimuțoi care-n zori roșcovane –
tot ce clocotă-n vinele lor tinerești
irosesc în amor, după toane.
Tinerețe e asta?.. Pospai!
Că ai optsprezece-ani? Poți să ai.
Tineretul sînt cei
care astăzi – la luptă venindu-le rîndul –
le vor spune acelor ce-au căzut pentru ei:
„Noi schimba-vom pămîntul!.. “
Tinerețe! Ești numele, harul
luptătorilor lumii, gata-n front să se-adune,
aprinzînd viitorului farul
unor zile mai bune.
1928
___
Dăm toată atenția tehnicii.
Comuna nu-ți cere din mîini doar să dai,
cu mîinile goale nu-nalți noua vatră.
Înalți prin mașini al construcției strai
de blocuri de piatră!
Deci mătură boarfele capului sceptic.
Mai sînt de cărat funingini, cu carul!
Tu adu lumină cu becul electric,
cu poezia, cu abecedarul.
Pe-artiști îi slăvim și ni-i luăm ca model..
Dar tehnicii oare, dăm toată atenția?
Așază-n prim-plan, slăvește la fel
și munca, și tehnica nouă, și-nvenția.
Cu șoarecii-nvățului vechi, la gunoi!
Iar cu noua lozincă în desfășurare,
c-un nou mod de-a munci, cu mașinile noi,
voi, slăviți-l pe Octombrie cel mare.
1928
___
De vorbă cu tovarășul Lenin
[Poezia a fost scrisă la 20 ianuarie 1929, cu prilejul comemorării a cinci ani de la moartea lui Lenin.]
Cu vîltoarea-i năucă de treburi, de fapte,
ziua trece, -i pe ducă, un ecou din ecou.
În odaie e noapte: și sînt singur cu Lenin –
care se uită de sus, din tablou.
El vorbește. Și-i energic și cald,
sub zburlirea mustății mărunte,
arcul buzelor mute.. Văd. Cuvintele-i ard.
Uriașa lui frunte strînge-n desele cute
uriașul gîndirii umane stindard.
Mii, din țări și meleaguri, parcă trec pe sub el
cît pădurile, steaguri.. și cît holdele, brațe..
Sar ca ars de pe scaun. Zboară, gîndul fidel –
luminează, de dragoste. Plin de nesaț e!
„Eu, tovarășe Lenin, n-am să ies «la raport»..
Cu-ochii-aprinși mă prezint și-ți dau veste:
Pînă-n gît sîntem prinși din efort în efort,
greu, tovarășe Lenin, greu al dracului este,
dar vor fi împlinite toate muncile-aceste.
Dăm lumină și haine celor mulți, celor singuri,
scoatem fier și cărbune mult mai mult cît cunoști.
Dar alături de asta mai există, desigur,
și o pleavă diversă de canalii și proști.
Obosești să te aperi și să lupți cu tîmpenii.
De cînd nu mai ești tu, mulți ne-ar vrea sub papuc.
Ticăloșii mai mișună, sînt sumedenii
pe pămînt și in juru-i, buluc.
Un nămet de porecle, un torent de scursuri,
birocratici și răi,
Tîrîtori pînă-n oase, os de chiaburi
și sectari și bețivi și lingăi,
se proțăpesc, își scot pieptu-n afară,
cu insigne pe piept, farisei și mișei.
Să le iei piuitul, nu e treabă ușoară –
vom mai avea de furcă cu ei.
Tovarășe Lenin, pentru ani și decenii-n
uzinele noastre și pe-ogoarele toate,
în numele tău, tovarășe Lenin,
chibzuim, respirăm și răzbim și ne-om bate! “
Vraf de treburi și fapte, stins reflux de văpaie,
ziua trece. Sînt la lucru, din nou.
Și e noapte-n odaie: și singur sînt cu Lenin –
care se uită de sus, din tablou.
1929
___
Inițiatorii.
Reptilă lenoasă, sobol îngălat,
timpul se tîrîie-n bot!
Energie a muncii în ritm avîntat,
fă-i vînt înainte timpului tot.
Din fire noi viața ta se urzi –
zi lucrătoare sau sărbătoare,
înșiruie-ți lanț zi lîngă zi,
flux disciplinat și fără-ncetare.
Problemă-i de ani, nu de veacuri, comuna. –
Lîngă mașini, mai mulți decît ieri,
specialiștii sporească întruna:
mecanici, strungari și mineri.
Lăcătuși, tăietori facem față la greu
respectîndu-ne-n muncă legămîntul cel mare.
Inițiatorii noi sîntem, promotorii mereu
ai socialismului în desfășurare.
La tractoare, mașini și vagoane
dați bătaie fierbinte;
de înfumurările americane
trecînd, să le-o luăm înainte.
Pe șantiere, în industria grea,
cu toate brigăzile în ritm avîntat,
aripi dînd planului, vom măsura
fiece pas c-un an cîștigat.
1929
___
Lui Ilici
[Poezia a fost scrisă cu ocazia comemorării a şase ani de la moartea lui Lenin.]
Cu toate sirenele bubuind spre potrivnici,
cu toate tractoarele laolaltă-n efort,
ascultă republica, tovarăşe Ilici,
ieşind la raport..
Acum cînd au smuls şi-alungară la dracu
vechiul regim ciocoiesc,
muncitorii cu secera, cu ciocanul, cu acul,
ţie, îţi făgăduiesc:.
– Stîrpind tot ce-i putred şi josnic şi rău,
vom face din muncă, sporind-o cu sete,
din inima socialismului tău,
temeiul uman al întregii planete!