Cine poate să cânte
cum cânt eu cu sufletul
când se coboară-ncet,
pe geana-amurgului,
îngerii trandafirii ai înserării?!
Se scutură flori albe de salcâm pe streșini
de parcă ninge puf din aripile lor…
Și fumul-nalt din horn
se urcă-ncet,
ca fumul jertfei,
și se-anină,
ca poduri, ca ostroave,
în marea-albastră și înaltă
pe care se opresc să se-odihnească
sufletele care urcă-n cer…
O, ce dor de Paradis mi s-a deschis în suflet!..
Ce dor, ce dor!..
Și cât de necuprins!..
Până nu pier,
vin’ îngere, și ninge peste mine
nea de rugăciune,
să mor ușor,
să mă ridic ca fumul jertfei..
Până nu pier,
vin’ îngere, și mă învață
plânsul rugăciunii!…
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de eliberare și apropiere de divinitate în pragul morții. Vorbitorul imploră un înger să-l ajute să treacă prin moarte cu seninătate și credință, transformând suferința în rugăciune.