Virgil Diaconu – Laudatio Domini

În turla pe care o port pe umeri se face noapte.
În turla unde îl aștept pe Domnul să vină.
Să vină și să lămurim o dată pentru totdeauna lucrurile
ca să îmi pot vedea mai departe de ale mele.
În turla pe care o port pe umeri cineva ține predici.
Cineva ține predici umbrelor, acestor fiice ale întunericului,
care au cucerit clopotnița. Cineva ține predici umbrelor,
Laudatio Domini a început fără mine.
Laudatio Domini a început fără mine,
pentru că eu tocmai acum m-am găsit
să înfloresc pe toate ramurile deodată.
Singur și împotriva tuturor înfloresc
pe toate ramurile cireșului și uit de întâlnirea cu Domnul.
În turla pe care o port pe umeri
cineva ține predici umbrelor într-o limbă necunoscută.
– Iată-l pe Domnul! – a strigat trandafirul,
abia cățărat pe golgota frunții și gata să-mi vândă
toate secretele. Însă eu nu am vreme de El,
ocupat cum sunt ca să scriu cu toate florile de cireș
și cu vrăbiile lumea.
Lumea, acest Laudatio Domini.