Și dacă ai cunoaște pădurea culcată în lac
sau cuvintele aranjate ca soldații,
Eu tot un război am să-ți par
și viața mea tot un cerșetor are să fie.
Din iarba crescută pe frunte
tot ocnașii au să scoată
păsările foamei și ale libertății
și tot pe mine mă voi plânge,
cât n-am nevoie de nimeni,
cât sunt o revoluție,
cât sunt un om deznădăjduit,
cât sunt un om extraordinar
și cât va exista cerneală și hârtie
nu am nevoie nici de Dumnezeu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de alienare și revoltă față de lume și de divinitate. Vorbitorul se simte neînțeles și deznădăjduit, dar în același timp își afirmă independența și forța interioară, găsind refugiu în creație.