O fată-naltă, numai veselie,
Cu lanuri mari de grâne şi de foc
Umblă-mbrăcată-n fote lungi şi ie,
C-un curcubeu de bete pe mijloc.
Mai mare dragul s-o priveşti în toate,
S-o vezi la horă-n zile de popas
Sau să-i colinzi prin casele-nflorate
Cu miros de gutui şi ananas.
Îşi are şi ea dragostea ei sfântă:
Îi face Oltul curte zi de zi
Şi-o mângâie, dar Jiul care-i cântă
S-ar mânia pe dânsa dac-ar şti!.
Cu creştetul Parâng, cu ochii stele
Cu păru-n vânt, păduri de mii de ani
Pe piept, în loc de şiruri de mărgele,
Ea poartă dealuri vechi de Drăgăşani.
Sensul versurilor
Piesa este o odă adusă Olteniei, personificată ca o fată frumoasă și puternică, legată de natură și de tradițiile locului. Râurile Olt și Jiu sunt prezentate ca admiratori ai frumuseții ei, iar peisajul este descris cu elemente specifice zonei.