Ghemuit pe-un braț de paie un câine lăsat în ploaie
Tremură cu ochii închiși și de viață aproape strânși
Tremură cu ochii închiși și de viață aproape strânși
În vise își aduce aminte vremurile dinainte
Când era dulău vânjos de punea mistrețul jos
Când era dulău vânjos de punea mistrețul jos
Avea două luni jumate când l-a adus într-o noapte
Stăpânul la el acasă, Doamne ce viață frumoasă
Stăpânul la el acasă, Doamne ce viață frumoasă
Din mână-i dădea mâncare până când a crescut mare
Mereu i se punea masă iar el cu drag păzea casa
Mereu i se punea masă iar el cu drag păzea casa
Câine ca el n-a fost altul știa s-aducă vânatul
Sau să-l mâne în cătare când mergeau la vânătoare
Sau să-l mâne în cătare când mergeau la vânătoare
Ca el nu era niciunul ce mult își iubea stăpânul
Și-ar fi dat și viața lui pentru a stăpânului
Și-ar fi dat și viața lui pentru a stăpânului
Da’ într-o zi pe neașteptate la stăpânul său în spate
Un urs mare a ieșit și câinele a sărit
Un urs mare a ieșit și câinele a sărit
Pe când se lupta cu fiara, ursul l-a rănit cu ghiara
El acum trage să moară în ploaie și-n frig afară
El acum trage să moară în ploaie și-n frig afară
Nu îmi pare rău stăpâne că o să mor pentru tine
Fericit mi-e sufletul că eu mor dar trăiești tu
Fericit mi-e sufletul că eu mor dar trăiești tu
Sensul versurilor
Un câine își amintește de viața sa alături de stăpân, de loialitatea și devotamentul său. În cele din urmă, el își dă viața pentru a-și proteja stăpânul de un urs, murind fericit că a putut să-l salveze.