Din Contemplații, Cartea întâi.
Îți mulțumesc, poete! Tu, oaspete divin,
Vii să te-arăți pe pragul cu lari al casei mele!
Și nimbul tău de aur, de sacre versuri plin,
Străluce pe-al meu nume precum un cerc de stele.
Cântă! Cânta și Milton; cântă! cânta Homer.
Cu simțurile ceața poetul o desprinde;
Zărește orbu-n beznă lumi de lumini și cer.
Trupescul ochi când stins e, al duhului s-aprinde.
Paris, mai 1842.
(trad. de Ionel Marinescu)
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus poeților, văzuți ca oaspeți divini și surse de inspirație. Chiar și în întuneric, ei pot vedea lumi de lumini prin spiritul lor. Este o celebrare a viziunii interioare și a puterii artei.