Pe nimeni nu condamn, istorie
Întunecată! De a lui victorie
Învingătorul e târât umil
Spre doliu negru sau război civil!
Plătește cu triumful apa neagră
Care-i înghite gloria întreagă.
De aceea învingători și învinși deplâng
La fel, că-n urma lor orfani se strâng,
Vai lor, vai lor, că văduve vor plânge,
Vai lor, vai lor, se scaldă-n râu de sânge,
Iar când în taberi se întind pe pat
Le plouă-n cort cu sânge de soldat!
Măcel, victorii, iată ce ne place,
Litanii negre s-auzim, posace,
Tobe bătând tambur lângă tambur,
Pași cadențați să sune împrejur!
Iar gloria cu întregul ei alai
În carul ei cel triumfal, cu strai
De vise de mărire și izbânzi
O privesc mame și copii plăpânzi!
Plăcerea noastră-i înspăimântătoare,
“La luptă vrem! ”, “La moarte! ” în gura mare
Strigăm și săbiile taie-n carne,
Avem în guri scuipatul de pe goarne,
Fulgeră fierul, fumul se întinde,
Focul din tunuri sufletul ne aprinde!
Și toate astea sunt pentru ca regii
Să își împartă țări prin forța legii
Războiului, miniștri și altețe
Să-și facă plecăciuni cu politețe
În timp ce-n câmpul înmuiat de ploi
Noi putrezim uitați și morți și goi,
Șacali și corbi sub cer pustiu, noros
Ne-or curăți de carne pân’ la os…
Sensul versurilor
Piesa descrie ororile și absurditatea războiului, subliniind suferința victimelor și vanitatea gloriei militare. Ea critică modul în care liderii politici folosesc războiul pentru a-și atinge scopurile, în timp ce oamenii de rând suferă și mor.