Cu morile de vânt, cu Dulcineea
Luptând, iubit, cumplit, dar fără ură.
Apoteoză anii mei trecură,
Îmi știe universul epopeea.
Cu zâmbetul pe frunte și pe gură,
Am adorat, am preamărit femeia.
O, tu, ce mi-ai rămas o viață, feeria,
Înseninează trista mea figură!
Am ocrotit orfanul și lăuza,
Și dacă o nălucă-mi fuse muza
Și Rozinanta mea de-a fost mârțoagă,
Răspundeți voi, ce-n glume și batjocuri,
Din idealul meu făcurăți jocuri,
Vă pomenește, oare, vreo hârțoagă?
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și asupra idealurilor pierdute. Vorbește despre lupta pentru dragoste și despre dezamăgirea resimțită atunci când idealurile sunt batjocorite, dar și despre amintirea unei iubiri idealizate.