În ceața deasă dincolo de patul morții acoperit,
Trăsura neagră trece podul ducând un cadavru.
Inima emigrează către întuneric.
Hurry up! Don’t want the fate
Hurry up! No restrictions
Hurry up! Don’t want the fate
Hurry up! Vârful copitei se afundă în tatami.
Sunt persoana ce descinde din acel sânge, nu varsa lacrimi,
Parasind castelul ce explodează în flăcări.
Mantia neagră dispare dizolvându-se în fierbințeala aburului,
Smulge moartea ce se scurge,
Conducând umbra neagră ce aleargă prin cimitir.
Inima emigrează către întuneric.
Sunt persoana ce descinde din acel sânge, nu varsa lacrimi,
Parasind castelul care explodează în flăcări.
Mantia neagră dispare dizolvându-se în fierbințeala aburului.
Hurry up! Don’t want the fate
Hurry up! No restrictions
Hurry up! Don’t want the fate
Hurry up! Vârful copitei se afundă în tatami.
Între cerul roșu și ploaia neagră,
Izbitura și lunga cădere iar apoi prăbușirea.
Sunt persoana ce descinde din acel sânge, nu varsa lacrimi,
Parasind castelul ce explodează în flăcări.
Mantia neagră dispare dizolvându-se în fierbințeala aburului.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment sumbru de inevitabilitate și decădere. Protagonistul pare să fie legat de un destin tragic, asistând la prăbușirea a tot ce-i este drag și acceptând moartea ca pe o eliberare.
