Au ce mi-a fost din tine mai aproape?
Umbrindu-ți păr, sau fruntea grea de nor,
sau mâna ta, în care, la izvor,
mi-ai dat să beau din claru-adânc de ape?
Sau glasul învăluindu-mă ușor,
sau ochii tăi în cari o lume-ncapă,
ce deodată mi-o deschizi subt pleoape –
sau drumul laolaltă, suitor?
Dar dacă vocea s-a-năsprit prin vreme
și părul n-a putut de ierni să scape,
în ochii tăi privind – o, nu te teme! –
și azi mai regăsesc același dor,
pe care anii au știut să-l sape
în limpezimea primului fior.
Sensul versurilor
Piesa explorează adâncimea unei iubiri trecute, amintindu-și de momentele intime și transformările aduse de timp. În ciuda schimbărilor fizice și a trecerii anilor, esența sentimentului inițial persistă în privirea persoanei iubite.