Înțeapă
norul roz al palmelor.
Chiar și ploaia minte.
Înțeapă limbile de foc
ale catârilor și-ale soarelui.
Chiar și cerul sărută cu lama cuțitului.
Nu-și mărită umbra.
Chiar și vântul înșeală cu frumusețea
depărtărilor.
Înțeapă șoldurile molicioase
ale nopților atotștiutoare și-ale valurilor
virgine.
Nu-și însoară râsul verde.
Chiar și aerul mușcă.
Piatra ce-l născu
are dreptate:
înțeapă, înțeapă, înțeapă.
Sensul versurilor
Piesa explorează o lume în care chiar și elementele naturale, precum ploaia, cerul și vântul, sunt înșelătoare și dureroase. Motivul central este înțepătura, simbol al unei realități aspre și neiertătoare, sugerând o existență marcată de deziluzie și suferință.