În coliba întunecoasă
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Nu icoana ce se frânge,
Ci El Însuşi, trup şi sânge
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit
Cu bolta de mărgărit
Şi pe ea soare şi stele
Cu luceferi printre ele.
În mijloc tron luminos
Şi pe el Domnul Hristos
Care mult se bucura
Duhul Sfânt Se alătura
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.
Trup tu dormi, Domnul te paşte!
Suflete, scoli şi cunoaşte
Luminos Prunc că Se naşte
Dară Pruncul cine mi-I?
Mi-e Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica Sfântă-n brațe-L ține,
Duhul Sfânt cu drag l-alină,
Îngeri cu raze se-nchină.
Nu dorm, trupul meu îmi spune
Ci-ncleştat de grea minune
Stau în muta rugăciune
Să mai mişc nu se cuvine,
Căci cu harul care vine (bis),
Raiul tot se află-n mine.
Şi noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intră şi la noi!
În peştera inimii, în palatul Treimii.
Sensul versurilor
Piesa descrie intrarea lui Hristos într-o colibă, transformând-o într-un loc sacru. Versurile exprimă bucuria și minunea nașterii lui Hristos în sufletul credinciosului, invitându-L să intre în inimile purificate.