Veniți, ai codrilor prieteni,
Veniți la ei, cu suflet viu,
Veniți cât brazii mai au cetini,
Veniți cât nu e prea târziu!
Pădurea e izvor de viață
Și-n ea strămoșii-au mers mereu
Ca-ntr-o biserică măreață,
În care cântă Dumnezeu!
Sensul versurilor
Piesa este un apel nostalgic către ascultător să se reconecteze cu natura, în special cu pădurea, văzută ca un loc sacru și vital, înainte să fie prea târziu. Evocă un sentiment de respect față de tradițiile strămoșești și legătura lor cu mediul natural.