Fată din țara voievozilor și padina oierului
Ți-au căzut pe umeri grădinile cerului
Și ai crescut, subțire ca un crin,
Din fluier de salcă sau poate de arin,
Ca o doină plină de culoare
În care fiecare vers se tânguie și moare.
Pe fila de mătase-a inimii fu scris
Cu păsări mari, din flautul deschis
Să-ți fie trilul pur și fără de hotar,
Cu sunetul de miere și timbrul de cleșter,
Iar glasul tău cu frăgezimi de vis
Să-mi rămână-n minte pe vecie-nchis.
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de admirație și iubire față de o femeie, Iulia, comparată cu elemente ale naturii și cu muzica tradițională românească. Versurile evocă frumusețea ei delicată și impactul profund pe care îl are asupra celui care vorbește.
