Nopțile sufletului meu sunt grele
Cum ceru-n dricul verii fără stele,
Nu mai e nimeni pe nume să mă cheme,
Până și margaretele par pale crizanteme.
Pașii tăi îi aud prin inimă umblând,
Iar podul palmelor ți-l simt pe frunte blând,
Mi-s clipele ca buzele uscate
De-atâta jale câtă ninge din mușcate.
Unde-s degetele tale ce mângâiau ușoare,
Să plouă iarăși peste ele soare?
Povestea se încheie cu a fost odată,
De-atâtea bucurii mărunte luminată.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de dor și melancolie, evocând amintiri ale unei iubiri pierdute. Naratorul își amintește cu tristețe de momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită, simțind acum un gol imens și o jale profundă.