De câte ori trecem prin ierburi
Și câmpul cu flori,
Nu trebuie să tremuri
Că suntem mult mai ușori.
Purtăm pe umeri, pe semne,
Morții noștri se vede,
Spre arcurile de triumf solemne,
Cine ne-ar crede?.
Când sub tălpile noastre simțim
Iarbă și flori,
Morții noștri suie în noi din țintirim,
De aceea suntem atât de ușori.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că purtăm cu noi amintirile și influența celor care au murit, iar această povară ne face, paradoxal, mai ușori. Este o meditație asupra impactului trecutului asupra prezentului și a modului în care ne modelează identitatea.