Avea picioarele bine înfipte în pământ
Ca un gorun.
Când mi-aduc aminte, îmi vine să cânt
Cât era de vârtos și de bun.
Purta o cușmă cât Vlădeasa și în ea o pană;
Iar când se uita la pizmaș,
Ochii săi se înfigeau în el ca un baltag în rană
Și înmărmureai mintenaș.
Inima sa cât o țară ardea de dorul unui vis
Și mult râvnita sărbătoare,
Până ce într-o zi toate cărările spre ea le-a deschis
Și-a pornit cu ardoare.
Atunci s-au ridicat alăturea de el cei mulți
Să despice viitorul cu barda,
Atunci s-au ridicat alăturea de el cei mulți
Hotărâți viața să-și dea.
Așa s-a împlinit visul neamului său de totdeauna
Și pentru întâia oară moșia strămoșilor s-a făcut una.
Sensul versurilor
Piesa celebrează figura lui Mihai Viteazul și rolul său în unirea țărilor române. Evidențiază curajul, determinarea și impactul său asupra istoriei naționale, subliniind sacrificiul și idealurile sale.