Versuri corectate și adnotate
Moartea lui Mihai Viteazul.Pe câmpia Turzii, pe un verde plai,Tabără oştirea marelui Mihai.Acolo, în cortu-i, domnul se gândeşte:Fericirea ţării inima-i răpeşte.Are-o presimţire ce l-a turburatŞi pe mâna-i mândră capul a plecat.În deşert speranţa inima-i răsfaţă;Lacrimile udă gânditoarea-i faţă.Înaintea celor ce îl ocolea,Cu o mantă d-aur el se ascundea.Către căpitanii ce îl înconjoară:– „Dragii mei! Iertaţi-mi … Citește mai mult
Întoarcerea lui Mihai.De la lungi războaie, Mihai cu mărireIntră-n capitală cu a lui oştire.El se urcă-n tronu-i mândru ocolit.Cei ce au puterea astfel i-au vorbit:– „Doamne! Focul arde în această ţară.Încă ieri cu ură mulţi se răsculară.Dar răzvrătitorii s-au întemniţatŞi prin zelul nostru ţara a scăpat.”– „Voi zdrobi răscoala ce ţara urăşte;Dar voi sparge încă … Citește mai mult
Mihai la pădurar.Mihai pierduse lupta. El umbla rătăcit,Și omul, și natura acum l-au părăsit;E noapte, vijelie… veșmintele-i sunt ude.– Bine-ai venit, străine!.. o voce se aude,O voce virginală.. urmează-mi.. ai scăpat!Și-o mână se întinde eroului mirat.Într-o colibă mică la zece pași îl duce.El intră; la lumină zărește-o fată dulce.Copila îi surâde ca cele dintâi floriCe-anunță … Citește mai mult
Mihai revenind de la Dunăre.Domnul României către țară vineStrălucit de-nvingeri de prin țări vecine.Lasă să purceadă corpu-i de soldațiȘi rămâne-n urmă cu șase bărbați.Dar le vine știre că-n dumbrava deasăÎl pândesc cinci sute turci, oștire-aleasă.Printre-a serii umbră cu-ai săi scutieriDomnu-atacă-ndată cinci sute-ieniceri.Turcii în bătaie strigă cu putere,Iar eroii noștri se lupta-n tăcere.O minune mare! Turcii … Citește mai mult
Soarele-apusese. Lupta tot urma;Dar împinși, românii, spatele-nturna.Iar Mihai Viteazul la ai săi cuvânta:— „Un român de moarte nu se înspăimânta.Ce vor face oare slabele femei,Dacă voi dați dosul, o, vitejii mei?”Zice și soldații, rușinați, se-nturna.Domnul pașa-n frunte; toți cu fală-l urma.Vede comandantul Mustafa-pașa,Prin bravura câtă lupt-a precurma.Chiar ca semizeii din antichitate,El îl cheamă-n luptă și … Citește mai mult
Oltule, pe malul tăuHaiducea bunicul meuȘi-acasă când se-ntorceaMulte isprăvi povestea:Câți bogați a scuturat,Câți săraci a ajutatSă-și cumpere car și boi,Să-și ridice case noi.Oltule, haiducule,Tu care-ai tăiat CarpațiiCa să ne unești cu frații,Ca să ne unești cu frații,Multe amintiri mai aiDe la Mircea și Mihai,Că pe fiecare valVeneau lacrimi din Ardeal.Oltule, Oltețule,De-ar vedea bunicul meuCe e … Citește mai mult
Dedicată oștirii române22 aprilie 1846.Puțini erau la număr ostașii României,Dar când ale lor cete pe luciul câmpieiSemeț înaintară cu pas răsunător,Din sulițe, din coifuri, din armele albite,Când soarele în unde, în raze aurite,Lumina își răsfrânge pe steagul tricolor.Când caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate,Cu nările aprinse, cu gurile spumate,Mușcând de neastâmpăr zăbala ce-i ținea,Izbind sub … Citește mai mult
Ageră, vitează-n toate,Retezând dușmana gheară,Spada lui făcea dreptateCu iubire pentru țară.
Pe vodă-l zărește călare trecândPrin șiruri, cu fulgeru-n mână.În lături s-azvârle mulțimea păgână.Căci vodă o-mparte, cărare făcând,Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,Oștirea română.Cu tropote roibii de spaimă pe malRup frâiele-n zbucium și saltă;Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltăȘi cade-n mocirlă, un val după val,Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,Se-nchină prin baltă.Hassan de sub poala pădurii acumLui … Citește mai mult
Oștile păgâne pasă la hotare.Mihai-Vodă sade la o masă mare.Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc,Când deodată-n sală intră-un sol turcesc.– Padișahul nostru m-a trimis la tineSă-i plătești tributul ce i se cuvine!..Mihai-Vodă tace. Oaspeți, mare-mic,Cu onor din teacă spadele-și ridic.Luna varsă raze dulci și aurorase,Căpitanii-și scutur coamele pletoase.Iat-acum se scoală Doamna-i tinericăRumenă, suavă ca o zambilică.Sub … Citește mai mult