Încă mai visez și cânt
Și laud încă-acest pământ,
Chiar dacă știu că nu mai sui
Pe muntele cuvântului.
Mă bucur sincer că trăiesc
Și calc covorul românesc,
Pe plaiuri trase cu echerul
Peste care râde cerul.
Tot mai cred și mai visez
Lângă strămoși, curând, să mă așez,
În țintirimul de la Iara
Pe care-l ține-n brațe țara.
Și c-o să ploaie peste noi,
Cum plouă toamna, în copacii goi,
Uitarea ca o cergă grea,
Și n-o să mă mai plângă nimenea.
Dar până una alta eu mă simt
Încă holtei, de ce să mint?
Mi-e sete încă de viață,
De-aceea o strâng, ca pe-o Măriuță-n brață.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o reflecție asupra vieții și a inevitabilității morții, dar și o bucurie sinceră de a trăi și de a se conecta cu rădăcinile românești. Vorbitorul își exprimă dorința de a se odihni alături de strămoși, dar și setea de viață prezentă.