Vasile Copilu-Cheatră – Manifest

Unde sunteți, unde sunteți,
Voi pictori şi sculptori şi poeți
Şi voi născocitori de melodii, compozitori,
De ce nu puneți mâna pe viori,
De ce nu trâmbițați în patru zări,
Să se audă peste nouă țări şi nouă mări,
C-am clădit din nou, din lacrimi şi din sânge,
Cine se scâncește, cine plânge?
În livada țării, înc-o mânăstire
Și că ne-am slujit fără smintire,
Ca niște voievozi sau ca niște golani,
Așa cum am slujit-o de două mii de ani,
De dimineața şi până seara,
Norodul, Voievozii drepți şi Țara!.
Unde sunteți, unde sunteți,
Voi ortaci de vis şi poeți?!
Veniți să alegem alte cuvinte,
Pentru alte şi alte-nvățăminte,
Să născocim imagini, să le potrivim,
Cu râvnă să le nituim,
Şi fiecare cuvânt ce ne iese din gură,
Să fie mai curat ca o prescură,
Iar inima să ne svâcnească-n piept
Şi-n fiecare rând, precum e drept,
Şi cum îi șade mai bine
Unui poem cules cu aldine,
În care i-am cusut cu suflet iia
Să preamărim cu toții România.
Veniți ortaci, voi care v-ați născut
La sapă, la secere, la plug sau la păscut,
Voi, cu mâinile aspre ce v-au ruginit
De-atâtea ciocane cu care ați izbit
Fierul înfierbântat pe nicovale
Şi voi olari cu mâinile pe oale;
Veniți poeți, reveni cum e steiul
Care-ați schimbat oticul cu condeiul
Şi cărțile de rugăciuni, soioase,
Cu bibliotecile de la orașe,
Ce n-ați avut altă sâmbrie,
Decât o aspră omenie,
Ce-ați fost din tată-n fiu
Buni ca pâinea caldă-așa vă știu;
Voi n-aveți numai dreptu-n România,
Ci, poruncă aspră, datoria
Să cuceriți în fiecare poezie,
Ca şi sămânța bună-n glie,
Povestea dorobanților ce putrezesc
In tot pământul acesta românesc
Şi dincolo de graniți, unde zac oseminte
Şi nici nu știm de au măcar morminte!.
Veniți voi poeți ce-ați adăstat
Lângă caznele lui Horia; voi ce-ați îmbrăcat
Pe Iancu-n vers de doliu şi va-ți tânguit
După dorul milioanelor de rumâni, neîmplinit,
Pe care moartea i-a păscut în patru ițe,
În toate celelalte, treisprezece, răzmerite.
Veniți să coasem în al versului covor
Povestea tristă a fiecăruia popor,
Dar mai cu seamă să culegem,
Să le-mprospătăm, să le alegem,
Pentru a putea
Să strălucească fiecare ca o stea,.
Şi cu ele să ne lăudăm, de dimineața până seara,
Poporul, Voievozii drepți şi Țara!.
Unde sunteți, unde sunteți,
Voi doinitori, oratori şi poeți,
Care-ați scris ieri, cu lacrimi, dar dârz şi drept
Povestea Transilvaniei cu cuțitu-n piept;
Unde sunteți voi care-ați schimbat
Condeiu-n baltag blestemat
Şi-n fiecare gând,
În fiecare rând,
Ați rânduit, cu teamă şi economie,
Blestemul celor peste-o mie
Şi una de nopți în pribegie?.
Unde sunteți voi cei din închisori
Şi voi cei huliți, ca mine, că suntem dezertori
De la ospățul lor urgisit, blestemat,
La care cu sângele milioanelor de milostivi s-au adăpat.
Unde sunteți, unde sunteți?!
Coborâți din Turnul de Fildeș poeți,
Să punem plugul versului în brazdă
Şi să ne-nchinăm şi noi ca şi jupânul gazdă:
– Doamne, fie-ți milă, ajută-ne,
Şi graiul tău de prescură-împrumută-ne,
Să ne slăvim de dimineața până seara,
Poporul, Voevozii drepți şi Țara!