Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Ca o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori,
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
Tot e alb, pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe, plopii înșirați se pierd în zare;
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iat-o sanie ușoară care trece printre văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi…
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj hibernal tipic, cu ninsoare abundentă și transformarea naturii într-un tărâm alb și imaculat. Spre final, apariția soarelui și a unei sănii aduc o notă de bucurie și dinamism.