Și-oi muri ca mâine,
Dar nu-mi pare rău
Că mi-am trăit tinerețea,
Știu ce-i bine și ce-i rău,
Și-nconjurai lumea,
Lumea-n lung și-n lat,
Și văzui că vremea trece
Și-napoi am înturnat.
Omu-i ca și floarea,
Floarea ce-nflorește,
Vine toamna, pică bruma,
Pică și o veștejește,
Omu-i ca și iarba,
Trăiește degeaba,
Iarba o pasc vitele
Și pe om gândurile.
Și-nconjurai lumea,
Lumea-n lung și-n lat,
Și-am văzut că vremea trece
Și-napoi am înturnat.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și acceptarea morții ca parte naturală a existenței. Versurile compară omul cu elemente ale naturii, subliniind fragilitatea și ciclicitatea vieții.