Mă luai, luai,
Mă luai, luai,
Joi de dimineață
Cu rochia creață
Sus pe la fâneață,
Sus pe la fâneață
Cu secera-n brâu
La holdă de grâu,
Mă plecai, plecai,
Mănunche să-mi tai
Mândră floare-aflai,
O floare de Rai
În mân-o luai,
De colb o suflai
Și-n sân o băgai,
Și-n sân o băgai,
Ruja trâmbița,
Dealuri despica,
Nimeni nu mă vede,
Nimeni nu m-aude,
Numai Ion din munte
Cu oițe multe:
– Păcurar de față
Ce mă strângi în brață?
C-a veni maica
Și m-a întreba:
– Gătat-ai holda?
– Ba, mămucă, ba!
N-am gătat-o, nu,
Mi s-o pus junghiul,
Junghi fără durere,
Moarte fără vreme.
Maica se luară
Tot pe șesurele
Cu nouă ulcele
După lecurele,
Dar apele-s late,
Doftorii-s departe,
Popă-n sat nu este,
De leac nu-i poveste.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o zi de muncă la câmp, unde o tânără găsește o floare și se întâlnește cu un păstor. Finalul tragic sugerează o boală neașteptată și moartea, lăsând în urmă durere și disperare.