Sunt flacără, sunt jar, sunt ceară
Sunt ca o stea ce strălucește în amurg
Merg printre oameni luminând
Dar nimeni nu mă vede arzând
Merg printre ei și mă inund
Le văd lacrimile din suflet cum se scurg
Mă duc să mă ascund, nu vreau să mă afund
Dar țipetele lor vin și mă străpung
Vad un preot exorcizând
Mă-ndepărtez ușor plângând, și ard, și ard, și mă scufund
Ajuns în adânc în flăcările iadului
Nu mai pot rezista chinului
Vad suflete luminând ca mii și mii de stele
Îi luminez pe cei din jur arzându-mi visurile mele.
Știu, se va stinge crud această flacără stindard
Da-mi pare rău că se va stinge fiindcă trăiesc numai cât ard
Sensul versurilor
Piesa descrie o entitate care se sacrifică pentru a lumina pe alții, experimentând suferință și chin în acest proces. Entitatea se simte nevăzută și neînțeleasă, dar continuă să ardă, știind că se va stinge în cele din urmă.