Underman feat Faibo X – Purgatoriu vs. Dante

Pășesc în acest decor ostil captiv în legende de altădată
Schimbarea mediului mi-a fost radical acordată
Distrag ființe respinse ce se adapă și se cheamă de-ndată
Propriile-mi vibrații distrug imaginea chipului reflectat în apă
Nori negri izbitori îneacă luna mângâietoare de flori
Contactul reciproc reușește să stârnească în mine fiori
Instabil terenul, maleficul se adapă din el prin turbine
Absorbit de energie își pierde culorile în contactul cu mine
Predomină un ton negru și pasteluri atice
Îndepărtări erodează cetăți antice
Un vânt viu dansează cu mine
Și împinge ramuri goale ce mă vor în îmbrățișări fictive
Hiene ale unei lumi ascunse ce se autodevorează
Străpung orice suflet viu ce se avântă prin a lor preajmă
Cu fiecare pas ce-l las în țărâna asta
Miraje devin conștiente de prezența mea
Legiuni de spirite stabile interminabile în atacuri abile
Plutesc în jurul meu dar straiele-mi sunt impermeabile
Vor să mă atragă în vraja lor mortală
Dar le rămân indiferent emoțional precum o coală albă
Îmi strigă numele cu voci în zeci de tonalități
Tot atâtea abilități mă mențin lucid și gata să le-mping în părți
În dansuri delirante conduse de ele
Dacă le dau ascultare voi fi festin spiritual pentru ele
Mă-ndrept către un sfinx adormit lângă care am zărit
Un amazon trist din care am extras un colier de amazonit
Pe al său mal lunetic zeu de neclintit
Se oferă să mă treacă dincolo în a sa barcă anubis
Traversez acest fluviu puriu cu mișcări încete
Apa sa rece mă cheamă insistent în pântece
În zare undeva tărâm la orizont contur începe a exprima
Imaginea sa mă duce cu gândul la Suribachi de pe Iwo Jima
Siluete palide în mișcări instabile își fac treptat apariția
Sunt ușor transparenți abia mai fac distincția
Se tem de mine prezența mea le incită
<Timpul tău n-a venit încă du-te înapoi în lumea ta blândă>>
Spuse o entitate plapândă
<>
Aprob și-mi spune să mă țin după el
Știința se coagulează în noi
Muntele pare un drum către paradisul din nori
Intrăm în spirale săpate în pământul arid
Pe care șiruri de siluete urcă într-un ritm alin
Par să ducă ceva la îndeplinire
În drumul către vârful aflat la distanță de mine
Unii sunt de sute de ani captivi în chin
Îi vad pe Midas, Attila, Ahile și apoi pe Cain
Suflete luminate în alb discern
Se strecoară printre ei și sunt ridicate la cer de-un înger
Unii au pe frunți păcătuirea
Și conștiinciosul gardian le respinge mântuirea
Ratacesc în tăcere speranța și mila cere
Umili în transă își poartă povara din viața la vedere
Împărțiți în cercuri colosale
Însoțitorul îmi explică în ce constă fiecare
Pășind către primul cerc unde toți împing enorme pietre
Mi se spune că ăștia au fost trufașii vieților pământene
Își cară la deal povara
Înghițind praful laudelor din trecut invocă la cer slavă
Invidioși cu pleoapele cusute urmează apoi
Sprijiniți reciproc în marș deranjați de noi
Și peisajul se confirmă de-acum
Cu mânioși ce-și frâng carnea reciproc într-un nor de fum
Apar și leneși ce nu au dat nimic dar luara tot
Chinuiți etern în foame și sete ne fac loc
Eretici cu șerpi în loc de păr și negustori de cele sfinte
Sinucigași acum arbori vorbitori atrag doar nori drept ținte
Prea triști răstigniți suferind fiecare pentru modul trăit
Pe măsură ce ajungi către vârf amprenta faptelor dispare
În fața porților finală salvatoare
Pe unde trec doar cei ce-au primit iertarea divină
Și-acum pot împărți paradisul cu cei far’ de vină
<> îmi spune cel de-acolo
N-are nimeni dreptul să treacă viu dincolo
Meditez la cele petrecute
Și la sorțile muritorilor ce-mi sunt de acum știute
Vieți terestre ce conduc aici rute
Ar trebui să acorde timp și lucrurilor spirituale nevăzute
Pun pe hârtie tot ce-am învățat
Este timpul să mă-ntorc de unde am plecat