Sufletul meu,
Sufletul meu este prins într-un templu
Rece și tăcut…
Capturat, în templul întunecat.
Stau singur – în întuneric călăuzit… (de zeița Victoria far’ de cap);
Sufletul-mi e purtat de val și apa eternității
Spre lumea umbrelor și trădării;
Sufletul meu, e o fantomă îmbătrânită…
A cărui trup ca fierul a ruginit.
De povara vieții neînțeleasă.
A cărei cale a umbrit;
Sufletul meu, este ca fierul ruginit…
Ruginit, de eternitate și de timpul pierdut;
Rece și tăcut…
Capturat în eternitatea templului întunecat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și captivitate a sufletului într-un loc întunecat și rece. Sufletul este descris ca o fantomă îmbătrânită, ruginită de povara vieții și de trecerea timpului, sugerând o pierdere a speranței și o resignare în fața eternității.