Zmintitul una știe, una face:
De intrigă e bun, câr-mâr cu șoapta –
Stând Tronului de-a stânga, or de-a dreapta,
C-un gând șașiu reflectă-ncolo-ncoace!
Pe nebunia lui stă-n slavă treapta
Și-a Domnului și-a Doamnei, făr-de pace,
Pe cât le-ațâță-n vrajba lui, tenace,
Cu încrucișate spade, veșnic, fapta!
Sub soliflamul dalb sau doliu negru
Nebunul pătimaș e-un sol integru!
Cu ochiul streșinit din zare-n zare,
Nu poți să nu bănui d-unde, când, răsare!
El poate sta, ca un pumnal, la pândă,
Cu tragicul destin cobind osândă!
Sensul versurilor
Piesa descrie rolul nebunului ca un intrigant abil, care manipulează situațiile pentru a crea discordie. El este un personaj patimas, dar integru, cu un rol important în dinamica puterii, chiar dacă acțiunile sale au consecințe tragice.