Pacea e-n țară, pacea e-n afară,
Hotarul, liniștit cum n-a mai fost,
Și șesurile, azi la adăpost,
Plugarii noi le fulgeră și ară.
Pe la-nceputul dulce-al primăverii
Satul și-aduce-aminte de povești
Și frunza tremură pe crengi cerești
Și, pasămite, -n taină, și boierii.
De bună seamă, Vodă gânditorul
La curățirea lumii-i hotărât.
Îndeasă țeapă-n oameni până-n gât
Pentru-a-ntâlni șezutul omușorul.
Și nu cunoști cruțări și amânări
De te arunci dreptății împotrivă.
De-altfel, creștin, cu țepile, colindă
Îți pregătește Vlad – și lumânări.
Cuviincios cu bună rânduială,
Pentru cei mari, fie munteni sau turci,
Avea mai mari osebite furci,
Cu treapta loc să nu dea la-ndoială.
Vedeai vizirii la-nălțimea lor,
Înfipți în vârfurile sprintene de plopi,
Iar pentru sfinți, vlădici și episcopi
Avea lemn sfânt și bun mirositor.
Și iată Sfatul Țării adunat
Să mulțumească domnului de Pace.
Vlad șade-n jilț. E liniștit. Și tace
Cu sufletul în platoșă-mpăcat.
Și pe când prieteni și curteni în zale
Ciocnesc în juru-i cupele cu vin,
În cinstea faptelor Mariei-Sale;
El cugetă ce țepi li se cuvin.
Sensul versurilor
Piesa descrie domnia lui Vlad Țepeș, cunoscut pentru cruzimea sa. Sub aparența unei perioade de pace și prosperitate, Vlad își pedepsește nemilos inamicii și trădătorii, folosind metode brutale precum trasul în țeapă. În timp ce curtenii îl laudă, el plănuiește deja următoarele pedepse.